miercuri, 14 decembrie 2011

Frumuseţea de dincolo de formule


Radio România Cultural şi UEFISCDI va invită la cea de-a opta  ediţie a Cafenelei de ştiinţă

              
                             « Frumuseţea de dincolo de formule ”
Pentru că ne-a plăcut, ne-am întors.

La Clubul La Scena din Bucureşti, la intersecţia străzii Mântuleasa cu Calea Călăraşilor, la numărul 55.


În holul clubului La Scena
Un pretext, de fapt, pentru o discuţie la .... scenă deschisă, cum spuneam şi luna trecută, despre chimie, de data asta.

De ce?

„Pentru că ne place. Pentru că e frumoasă – se spune, chiar, că există o „chimie a frumuseţii” - pentru că e, practic, în toate şi pentru că fără chimie n-am exista.”
Aşa spuneam în martie, la prima ediţie din acest an a Cafenelei de ştiinţă, începută sub genericul „2011 - Anul Internaţional al Chimiei”.

Şi dacă aşa am început, aşa şi terminăm. Sub aceeaşi pălărie, a Anului Internaţional al Chimiei. În care s-au ales şi câştigătoarele, pe anul 2010, ale Burselor L’ Oreal UNESCO pentru Femei în Ştiinţă: Nicoleta Preda, Secţiunea Chimie şi Elena Butoi, Secţiunea Ştiinţele Vieţii (http://www.psychologies.ro)















şi s-a lansat şi chemgeneration.com, o minunată idee, transformată într-o platformă multimedia de învăţare, destinată mai ales celor sceptici privind farmecul chimiei.




Dacă nu credeţi, ascultaţi-ne şi priviţi-ne luni, 12 decembrie, în direct pe Radio România Cultural, la 101,3 fm dar şi pe internet, pe www.radiocultura.ro, între 19.00 si 21.00. Cei ce ne-au pierdut în direct, ne regăsesc ulterior pe blog, la http://cafeneauadestiinta.radiocultura.ro/

                 


Invitaţi: Raluca van Staden, Elena Butoi (Institutul de Biologie si Patologie Celulara „Nicolae Simionescu”, Bucureşti), câştigătoarea Burselor L Oreal UNESCO pe anul 2011 pentru Ştiinţele Vieţii, Nicoleta Preda ( Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INCDFM), Bucureşti), câştigătoarea Burselor L Oreal UNESCO pe anul 2011 pentru sectiunea Chimie, Mirela Nemţanu, manager comunicare L’Oreal România, Daniela Avârvare, manager comunicare BASF România, Prof. Dr. Sorin Roşca - Preşedintele Societăţii Române de Chimie, Prof. Dr. Horia Iovu, Decanul Facultăţii de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor din Universitatea „Politehnica” Bucureşti.
Invitata surpriză este Miruna Brăescu, o minunată fetiţă de 10 ani, îndrăgostită de pian şi de …chimie!


De la stânga la dreapta:  Daniela Avârvare,  Prof.dr.Sorin Roşca,
Raluca van Staden, Miruna Brăescu, Prof.dr.Horia Iovu


De la stânga la dreapta: Raluca van Staden, Miruna Brăescu,
Prof.dr.Horia Iovu,  Elena Butoi


De la stânga la dreapta:  Daniela Avârvare,  Prof.dr.Sorin Roşca,
Raluca van Staden


De la stânga la dreapta:  Daniela Avârvare,  Prof.dr.Sorin Roşca,
Raluca van Staden





Realizator şi moderator: Corina Negrea


Co-producători: Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţămăntului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, UEFISCDI şi Club Restaurant "La Scena"


















































luni, 14 noiembrie 2011

« (De ce nu) Un premiu Nobel pentru România? / (De ce nu), Un premiu Nobel pentru România.”

Cafeneaua de ştiinţă – un proiect Radio România Cultural şi UEFISCDI

Ştiinţa este magie care funcţionează
Kurt Vonnegut

                                     

7 noiembrie - a şaptea  ediţie a Cafenelei de ştiinţă


             
     « (De ce nu) Un premiu Nobel pentru România?
                 (De ce nu), Un premiu Nobel pentru România.”


Două enunţuri, patru ipoteze, fiecare dintre ele - suficient de incitante încât să ne adune, din nou, luni, 7 noiembrie a.c., în jurul cafelei cu iz de ştiinţă pentru obişnuita, deja, Cafenea de ştiinţă, ajunsă la cea de-a şaptea ediţie. 

De astă dată, la Cafeneaua La Scena din Bucureşti, la intersecţia străzii Mântuleasa cu Calea Călăraşilor "agoniilor şi extazurilor lui Mircea Eliade", cum se descrie Clubul - restaurant La Scena în pagina sa de internet (http://www.lascena.ro/)


http://www.lascena.ro/

.
Un pretext, de fapt, pentru o discuţie la .... scenă deschisă, alături de invitaţi de marcă din domeniile ştiinţei şi literaturii, despre condiţiile în care apare şi se poate face o cercetare sau în care se scrie o operă literară, „laureabile”, şi opera literară şi cercetarea, cu premiul Nobel.  

N-am descifrat mistere (de ce din România n-a apărut şi nu apare nici astăzi un premiu Nobel)
şi nici n-am demontat teoriile care înconjoară acest subiect dar am oferit - iar asta s-a vazut şi s-a simţit - două ore (19.00 - 21.00) de discuţii interesante şi incitante. 

Invitaţii care ne-au onorat cu prezenţa au fost acad. Horia Scutaru, acad.Eugen Simion, prof.dr. C-tin Ionescu-Târgoviste, prof.univ.Lazăr Vlăsceanu, Lucia şi Vlad Popa, dr. fiz. la Institutul de Ştiinţe Spaţiale, Bucureşti. 
O prezenţă incertă, până la un anumit moment dar cu atât mai binevenită - Daniel Funeriu, ministrul educaţiei şi cercetării - doctor în chimie, fost doctorand, la Strasbourgh, al celebrului Jean-Marie Lehn, laureat, în anul 1987, al premiului Nobel pentru chimie, alături de  Donald J. Cram şi Charles J. Pedersen.

Realizator şi moderator: Corina Negrea

Co-producători : Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţămăntului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, UEFISCDI şi Club Restaurant "La Scena",

sâmbătă, 15 octombrie 2011

“România, mereu…inovatoare!”

Cafeneaua de ştiinţă – un proiect Radio România Cultural şi UEFISCDI

Ştiinţa este magie care funcţionează
Kurt Vonnegut

                                     
Radio România Cultural şi UEFISCDI va invită la a şasea ediţie a Cafenelei de ştiinţă




                                                “România, mereu…inovatoare!”


           O dovedeste şi ediţia 2011 a evenimentului „INVENTIKa pentru tineri” din cadrul Salonului Internaţional de Invenţii, Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologii noi, INVENTIKA 2011 de la Bucuresti.
Invenţii şi inventatori despre care şi cu care vom discuta la cea de-a şasea ediţie a Cafenelei de ştiinţă din data de 10 octombrie a.c.
De unde altundeva decât de la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti, „reinventat” dupa mai bine de 100 de ani de existenţă şi peste doi ani de renovări.







În direct la Radio România Cultural şi on-line, pe www.radiocultura.ro, luni, 10 octombrie a.c., între 19.00 şi 21.00, de la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti.


Invitaţii noştri au fost: prof. Alexandru Mironov, preşedintele juriului care a selectat câştigătorii premiilor acordate la INVENTIKa pentru tineri”, Ionuţ Alexandru Budişteanu, Colegiul National “Mircea cel Batran” Râmnicu Vâlcea, Marele premiu pentru  Brain Computer Interface şi Premiul I pentru BrainPort – human computer interface, profesor îndrumător Mirela Mlisan; Andreea Sima, Stefan Mihăilescu, George Drăguț, premiul I la categoria "Studii universitare", coordonator Conf.dr.ing. Petrișor Pârvu, Universitatea Politehnica București, Facultatea de inginerie Aerospațială, pentru "Sistem de comandă și control al unei aeronave fără pilot" (din echipă mai fac parte Ştefan Anton, Corneliu Apopei, Emilian Ciupercă, Ioana Gogu, Liviu Soltuzu); Ana Dumitru, Mircea Zamfira, Razvan Soare, Liceul International de Informatică din Bucureşti, Premiul publicului pentru "Magnetron".












De la stânga la dreapta: Conf.dr.ing. Petrișor PârvuUniversitatea Politehnica București, Facultatea de inginerie Aerospațială, coordonatorul echipei realizatoare a proiectului "Sistem de comandă și control al unei aeronave fără pilot", premiul I la categoria "Studii universitare", echipă din care fac parte şi Stefan Mihăilescu şi George Drăguț. 

Andreea Sima, din echipa proiectului " Sistem de comandă şi control al unei aeronave fără pilot", Universitatea Politehnica Bucureşti. 


Cu microfonul, Ionuţ Budişteanu, Marele Premiu şi Premiul I, Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân", Râmnicu Vâlcea











George Drăguţ, echipa proiectului "Sistem de comandă și control al unei aeronave fără pilot", Facultatea de Inginerie Aerospaţială, Universitatea Bucureşti. 









duminică, 10 iulie 2011

“America visurilor noastre (de cercetători)”

Cafeneaua de ştiinţă – un proiect Radio România Cultural şi UEFISCDI

Ştiinţa este magie care funcţionează
Kurt Vonnegut

                                     
Radio România Cultural şi UEFISCDI va invită la a cincea ediţie a Cafenelei de ştiinţă

 America visurilor noastre (de cercetători)

Nu vă întrebaţi ce poate face ţara pentru voispunea, în 1961, preşedintele american J.F. Kennedy, „întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru ţară ”.

Ce fac, deja, pentru România cercetătorii români întorşi din America - vom încerca să aflăm luni, 4 iulie a.c.de Ziua Americii, fireşte! - de la câţiva foşti bursieri Fullbright:  Prof. Dr. Mihaela Ungureanu, Universitatea Politehnica Bucuresti, Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei,  Departamentul de Electronică Aplicată şi Inginerie Informaţională, 



dr. Diana Dogaru, Institutul de Geografie, Departamentul de Mediu înconjurător & GIS, Institutul de Geografie, Environmental & GIS Dept., dr.geografie Sorin Cheval (primul din stânga), Director Ştiinţific, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului
drd. geografie Alexandru Petrişor,  lector univ., Catedra de Proiectare Urbană şi Peisagistică, Facultatea de Urbanism şi Peisagistică, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", Bucureşti, Director Stiintific Urbanism si Dezvoltare Teritoriala si cercetator stiintific asociat, gradul al III-lea, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Constructii, Urbanism si Dezvoltare Teritoriala Durabila "URBAN-INCERC", Bucuresti


Corina Dănăilă, Director de Program pentru Cetăţenii Români, Romanian-U.S. Fulbright Commission .



În direct la Radio România Cultural şi on-line, pe www.radiocultura.ro, între 19.00 şi 21.00, de la Cafeneaua Dalles din Bucureşti ( http://www.dallesrevolution.ro/)





Prof.univ.dr.Adrian Curaj, Preşedinte UEFISCDI