luni, 12 noiembrie 2012

ELI sau povestea românească a celui mai puternic laser din lume



ELI sau povestea românească a celui mai puternic laser din lume


La Radio România Cultural, o nouă ediţie specială a emisiunii Cafeneaua de ştiinţă pentru că special – cu totul special! - este şi subiectul de luni, 5 noiembrie a.c., de la ora 19.00.

A fost odată ca niciodată” din poveştile clasice se va rescrie cu „va fi curând, cum n-a mai fost vreodată” cel mai puternic laser din lume.

Aici, în România, pe Platforma Măgurele.
Acolo unde, din anul 2015, ar trebui să funcţioneze laserul a cărui putere de 10 petawatti  va permite realizarea unor cercetări de vârf în fizica nucleară,  medicină, ştiinţa materialelor, biochimie, astrofizică şi nu numai.
De unde s-a plecat şi unde s-a ajuns, cum a pornit şi cu ce a convins România că poate duce la bun sfârşit un proiect unic în lume, care va costa 280 de milioane de Euro şi în realizarea căruia au fost  implicate alte 14 ţări europene dar şi ce impact va avea  - ei bine, despre toate acestea şi despre multe altele,  cât timpul ne-o va îngădui, în ediţia de luni 5 noiembrie a.c. – a 7 a din acest an - , de la Librăria Bastilia.  

În direct pe Radio România Cultural dar şi pe internet, la www.culturalazi.ro, www.radiocultura.ro, între 19.00 şi 21.00 şi apoi şi pe blog, la cafeneauadestiinta.radiocultura.ro

Invitaţi: 

dr.fiz. Nicolae Zamfir, directorul general al Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei


















dr. în ştiinţele naturii, ing. Daniel Ursescu, cercetător la Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei

  
Prof.dr. Gheorghe Căta-Danil, directorul Departamentului de fizică al Universităţii  „Politehnica” Bucureşti şi dr.fiz. Ion Morjan, director general al Institutului Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei (dreapta)
 
 













Dr.ing. Răzvan Dabu (stânga), şeful colectivului Laseri cu Corp Solid din Departamentul de Laseri, Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, INFLPR  şi prof. Dr. Dan C. Dumitraş, Departamentul de laseri al Institutului Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, profesor în Departamentul de fizică al Universităţii Bucureşti şi la  Facultatea de Ştiinţe Aplicate a Universităţii „Politehnica” Bucureşti 
 




















Partener : Librăria Bastilia









duminică, 10 iunie 2012

Revoluţia Internet


Revoluţia Internet la Cafeneaua de ştiinţă



Radio România Cultural a pregătit o nouă ediţie specială, de data aceasta internaută, a emisiunii Cafeneaua de ştiinţă, ce va fi difuzată în direct luni 11 iunie, de la ora 19.00.

Înainte de vacanţă – de vacanţa de vară – punem la cale o revoluţie. „Revoluţia Internet”,  i-am spus noi, inspiraţi, însă, de ceea ce se întâmplă, de-adevărat, în Internet.

De unde-am plecat şi unde am ajuns, cum a pornit Internetul şi de ce este acum, aparent, în pericol. E-mail, World Wide Web, realitate virtuală, second life, cloud computing, ACTA, neutralitate – despre toate şi câte-or mai fi de spus despre „reţeaua reţelelor” , dacă timpul ne-o va îngădui, în ediţia de luni seara, 11 iunie a.c. – a cincea din acest an - , de la Librăria Bastilia.  

În direct pe Radio România Cultural dar şi pe internet,  la www.culturalazi.ro, www.radiocultura.ro, între 19.00 şi 21.00. 



Invitaţi: Elena Zvarici, responsabil comunicare Internet Society România şi coordonator Eurocloud România


Dan Farcaş, doctor în matematici, informatician, scriitor SF




Alexandru Rotaru, dr. ing, director Gral RoLink Plus, pionier al Internetului românesc

 Gheorghe Şerban, director executiv ANISP, Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor din România













Bogdan Manolea, director executiv Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet


 Eduard Tric, preşedintele Internet Society România.



Partener : Librăria Bastilia


http://metropotam.ro/La-cumparaturi/Libraria-Bastilia-si-cafeneaua-din-al-9-lea-cer-art4114588147/
 






   
Realizator şi moderator: Corina Negrea



duminică, 6 mai 2012

IFA 56 sau 50 de ani de fizică nucleară în România


 


Radio România Cultural  vă invită la cea de-a patra ediţie a
Cafenelei de ştiinţă

Unde? La Institute, The Cafe – o cafenea numai bună de stat la taclale,  chiar şi despre lucruri foarte serioase. Cum ar fi, spre exemplu, despre cei 56 de ani (împliniţi!) de Institutul de Fizică Atomică, IFA de pe platforma Măgurele.

De ce? Pentru că IFA, deşi „simbolul fizicii româneşti”, este mai  mult decât un institut. Este locul despre care nu poţi vorbi altfel decât cu sufletul.

Cu cine? Cu câţiva dintre cei pentru care IFA este mai mult decât un institut: profesorii Mihail Bălănescu, la IFA din 1956, primul director tehnic al IFA, Ion Popescu, membru al echipei Profesorului Ion I. Agarbiceanu, cel care construia, în 1963, primul laser din România, Alexandru Glodeanu, director general IFA în perioada 1993 - 1995, dar şi Ioan Ursu, Andrei Dorobanţu şi Florin Buzatu, actualul director general al institutului, toţi trei „ataşaţi” de IFA  din 1983, 1969 şi, respectiv, 1984. Alături de ei, câţiva dintre reprezentanţii tinerei generaţii de fizicieni: Mihaela Baibarac, Bogdana Mitu, Mihai Cuciuc.

În direct la Radio România Cultural şi on-line, pe www.radioromaniacultural.ro si www.culturalazi.ro, luni, 7 mai a.c., între 19.00 şi 21.00, de la Cafeneaua (numită adecvat) Institute, The Cafe din Bucureşti, str. Ştirbei Vodă, 104 – 106.

Partener : Institute, The Cafe, Bucureşti.  

Realizator şi moderator: Corina Negrea