marți, 28 septembrie 2010

Diaspora ştiinţifică românească



Douăzeci, zece - probă de cultură  la Radio România Cultural. Aceeaşi. Alta.
 
Şi în 2010, Radio România Cultural are acoperire culturală naţională – o demonstrează şi seria de emisiuni speciale „Douăzeci, zece - probă de cultură”.

O dată pe lună, sub acest titlu, „Douăzeci, zece - probă de cultură”, de la Radio România Cultural, «probează » faptul că, indiferent unde şi de unde, cultura contează !
Seria de emisiuni continuă miercuri 22 septembrie, cu o ediţie specială, într-un loc de asemenea special.
Corina Negrea îşi invită din nou interlocutorii şi ascultătorii la Ceainăria Cărtureşti Verona din Bucureşti miercuri seara, de la ora 19.00 şi până la 21.00, la cea de-a doua ediţie e Science Cafe-ului iniţiat în luna iunie.
De data aceasta, întâlnirea este dedicată unui eveniment deosebit de important ce are loc la Bucureşti, în perioada 21- 24 septembrie: cea de-a doua ediţie a conferinţei "Diaspora în Cercetarea Ştiinţifică şi Învăţământul Superior din România" la care Radio România Cultural deţine exclusivitatea radio.
Organizată sub sloganul "Chemarea la Naţională a Cercetătorilor Români din Diaspora", conferinţa din acest an va reuni peste 700 de participanţi, dintre care peste 200 din diaspora; câţiva dintre cei prezenţi la Bucureşti cu aceasta ocazie vin miercuri seara şi la Librariile Cărtureşti-Verona.
(Cum) se vede cercetarea românească din diaspora? Ce poate face diaspora ştiinţifică românească pentru cercetarea de acasă? Şi, de fapt, de ce are nevoie România de cercetare?
Despre toate acestea dar si despre multe altele, de ascultat în direct la Radio România Cultural şi de văzut pe www.radiocultura.ro
Invitaţi:  Dr. Daniel FUNERIU, Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului,  Prof.dr. Adrian CURAJ, preşedintele ANCS, Dr.fiz. Cristinel DIACONU, Director de Cercetare, CNRS, Franţa, Prof.dr. Grigore BURDEA,  Departamentul de Ingineria Electrică şi a Calculatoarelor, Universitatea Rutgers, New Jersey, Statele Unite, Dr.Octavian VOICULESCU, University of Cambridge, Departamentul de Fiziologie, Evoluţie şi Neuroştiinţe, Universitatea Cambridge, Cambridge, Marea Britanie, Dr. Narcis AVARVARI, Director de cercetare CNRS, Universitatea din Angers, Franţa, Dr.fiz. Marius Mihai ECHIM, Institutul de Ştiinţe Spaţiale din Măgurele, România şi Institut d'Aeronomie Spatiale de Belgique, Bruxelles, Belgia, Prof. Mircea BODEA, Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Universitatea "Politehnica", Bucureşti.

Realizator şi moderator: Corina Negrea

Co-producător: Librăriile Cărtureşti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu