duminică, 10 noiembrie 2013

Ştiinţa în cuvinte....radiofonice.


       Radio România 85. 
Ştiinţa în cuvinte…radiofonice.
O tradiţie neîntreruptă în emisiuni de ştiinţă. La Radio România



La început a fost chiar...cuvântul.

Cuvântul rostit sub forma unor prelegeri de celebri oameni de ştiinţă români, în direct de la microfonul radioului public, a cărui primă emisiune (tot în direct) avea să se audă la 1 noiembrie 1928.

O instituţie înfiinţată şi condusă, în primii săi ani, de fizicianul, profesorul, inventatorul, fondatorul  învăţământului electrotehnic din România, Dragomir Hurmuzescu.

O instituţie care, de-a lungul anilor, a promovat şi continuă să promoveze cultura, educaţia dar  şi ştiinţa - ştiinţa acelor vremuri dar şi a acestor timpuri, ştiinţa acestor locuri dar şi a altora, din lumea largă dar şi pe oamenii care o crează.

Cu câţiva dintre cei datorită cărora emisiunile de ştiinţă au fost şi sunt o realitate concretă şi consistentă a programelor radioului public românesc  -  de câţiva ani buni, ale Postului Radio România Cultural - , aşadar cu o parte dintre aceştia ne întâlnim luni, 4 noiembrie a.c., la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, pentru o nouă ediţie a emisiunii Cafeneaua de ştiinţă transmisă, ca de obicei, în direct, pe Radio România Cultural dar şi pe internet, la www.culturalazi.ro şi www.radioromaniacultural.ro, între 19.00 şi 21.00:  Magda Stavinschi, Dan Farcaş, Alexandru Marinescu, Mircea Rusu, Alexandru Mironov.

Pe câţiva dintre cei datorită cărora emisiunile de ştiinţă au fost, mulţi ani, o realitate concretă a programelor radioului public românesc îi vom reasculta în câteva înregistrări existente încă în  fonoteca radio: Ana Aslan, Horia Hulubei, George-Emil Palade, Constantin Maximilian, Ştefan Milcu, Grigore Moisil, Edmond Nicolau, V.N.Constantinescu, etc „imortalizaţi” în emisiuni de excepţie precumUniversitatea radio”, „Mediateca” , „Lumea în care vom trăi”, dar şi mai contemporanelePlaneta radio”  sauŞtiinţa în cuvinte potrivite”.  



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu