luni, 12 noiembrie 2012

ELI sau povestea românească a celui mai puternic laser din lume



ELI sau povestea românească a celui mai puternic laser din lume


La Radio România Cultural, o nouă ediţie specială a emisiunii Cafeneaua de ştiinţă pentru că special – cu totul special! - este şi subiectul de luni, 5 noiembrie a.c., de la ora 19.00.

A fost odată ca niciodată” din poveştile clasice se va rescrie cu „va fi curând, cum n-a mai fost vreodată” cel mai puternic laser din lume.

Aici, în România, pe Platforma Măgurele.
Acolo unde, din anul 2015, ar trebui să funcţioneze laserul a cărui putere de 10 petawatti  va permite realizarea unor cercetări de vârf în fizica nucleară,  medicină, ştiinţa materialelor, biochimie, astrofizică şi nu numai.
De unde s-a plecat şi unde s-a ajuns, cum a pornit şi cu ce a convins România că poate duce la bun sfârşit un proiect unic în lume, care va costa 280 de milioane de Euro şi în realizarea căruia au fost  implicate alte 14 ţări europene dar şi ce impact va avea  - ei bine, despre toate acestea şi despre multe altele,  cât timpul ne-o va îngădui, în ediţia de luni 5 noiembrie a.c. – a 7 a din acest an - , de la Librăria Bastilia.  

În direct pe Radio România Cultural dar şi pe internet, la www.culturalazi.ro, www.radiocultura.ro, între 19.00 şi 21.00 şi apoi şi pe blog, la cafeneauadestiinta.radiocultura.ro

Invitaţi: 

dr.fiz. Nicolae Zamfir, directorul general al Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei


















dr. în ştiinţele naturii, ing. Daniel Ursescu, cercetător la Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei

  
Prof.dr. Gheorghe Căta-Danil, directorul Departamentului de fizică al Universităţii  „Politehnica” Bucureşti şi dr.fiz. Ion Morjan, director general al Institutului Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei (dreapta)
 
 













Dr.ing. Răzvan Dabu (stânga), şeful colectivului Laseri cu Corp Solid din Departamentul de Laseri, Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, INFLPR  şi prof. Dr. Dan C. Dumitraş, Departamentul de laseri al Institutului Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, profesor în Departamentul de fizică al Universităţii Bucureşti şi la  Facultatea de Ştiinţe Aplicate a Universităţii „Politehnica” Bucureşti 
 




















Partener : Librăria Bastilia









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu