duminică, 6 mai 2012

IFA 56 sau 50 de ani de fizică nucleară în România


 


Radio România Cultural  vă invită la cea de-a patra ediţie a
Cafenelei de ştiinţă

Unde? La Institute, The Cafe – o cafenea numai bună de stat la taclale,  chiar şi despre lucruri foarte serioase. Cum ar fi, spre exemplu, despre cei 56 de ani (împliniţi!) de Institutul de Fizică Atomică, IFA de pe platforma Măgurele.

De ce? Pentru că IFA, deşi „simbolul fizicii româneşti”, este mai  mult decât un institut. Este locul despre care nu poţi vorbi altfel decât cu sufletul.

Cu cine? Cu câţiva dintre cei pentru care IFA este mai mult decât un institut: profesorii Mihail Bălănescu, la IFA din 1956, primul director tehnic al IFA, Ion Popescu, membru al echipei Profesorului Ion I. Agarbiceanu, cel care construia, în 1963, primul laser din România, Alexandru Glodeanu, director general IFA în perioada 1993 - 1995, dar şi Ioan Ursu, Andrei Dorobanţu şi Florin Buzatu, actualul director general al institutului, toţi trei „ataşaţi” de IFA  din 1983, 1969 şi, respectiv, 1984. Alături de ei, câţiva dintre reprezentanţii tinerei generaţii de fizicieni: Mihaela Baibarac, Bogdana Mitu, Mihai Cuciuc.

În direct la Radio România Cultural şi on-line, pe www.radioromaniacultural.ro si www.culturalazi.ro, luni, 7 mai a.c., între 19.00 şi 21.00, de la Cafeneaua (numită adecvat) Institute, The Cafe din Bucureşti, str. Ştirbei Vodă, 104 – 106.

Partener : Institute, The Cafe, Bucureşti.  

Realizator şi moderator: Corina Negrea


























































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu